![]() |
Sâmbătă, 21 septembrie 2019, de Ziua Cooperării Europene, Autoritatea de Management și Secretariatul Tehnic Comun ale Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 au organizat la Constanța o acțiune de colectare a deșeurilor solide, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a provocărilor cauzate de poluarea mediului. Inițiativei s-au alăturat și reprezentanți ai Programului Transnațional Dunărea. Aproximativ 100 de voluntari, majoritatea copii, au participat la curățarea plajei Modern din Constanța sub sloganul Let’s clean our future (Să ne curățăm viitorul), contribuind astfel la îmbunătățirea atitudinii față de mediul înconjurător. În campania Ziua Cooperării Europene inițiată de Interact sunt implicate programe de cooperare teritorială Interreg, Interreg IPA CBC și ENI CBC cu scopul de a îmbunătăți vizibilitatea acestora și a modului în care cooperarea transfrontalieră, transnațională și interregională reduc obstacole și disparități. Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 și Programul Transnațional Dunărea s-au alăturat acestei a 8-a ediții a campaniei Ziua Cooperării Europene, reamintind că multe lucruri bune se pot realiza atunci când se depun eforturi comune. |