Programul de cooperare ESPON 2020 a fost adoptat de Comisia Europeanã pe data de 12 februarie 2015. ESPON 2020 continuã programul ESPON 2013 și susține cercetarea teritoriului european, pentru fundamentarea politicilor europene.

Aria programului acoperã teritoriul celor 28 state membre UE, precum și al celor 4 state partenere ale programului: Islanda, Norvegia, Lichtenstein și Elveția.

Bugetul total al programului ESPON 2020 este de 48,6 milioane de euro, din care 41,3 milioane de euro reprezintã alocarea din Fondul European pentru Dezvoltare Regionalã pentru perioada 2014-2020.

În calitate de țarã membrã a programului, România va beneficia de rezultatele ESPON 2020, constând în analize teritoriale și studii asupra tendințelor europene în diverse domenii de actualitate: evoluții pe piața muncii sau în domeniul investițiilor, modele de navetism, schimbãri demografice, impactul schimbãrilor climatice asupra teritoriului european etc.

Rezultatele cercetãrilor și proiectelor realizate în cadrul ESPON 2020 vor fi utilizate la fundamentarea și îmbunãtãțirea politicilor comunitare cu impact teritorial și vor fi valorizate de statele participante prin instrumente și politici adaptate particularitãților naționale și regionale. La aceasta vor contribui și analizele care vor fi realizate în cadrul programului la solicitarea autoritãților naționale și regionale privind probleme specifice teritoriilor respective și relevante la nivel european.

Axe prioritare: pentru îndeplinirea obiectivelor programului, au fost stabilite douã axe prioritare:

  • axa prioritarã 1 - centratã pe producerea de informații teritoriale, transferul acestora, observare, instrumente și diseminare,
  • axa prioritarã 2 - asistențã tehnicã.

Axa prioritarã 1 va finanța o operațiune cu beneficiar unic: Gruparea Europeanã de Cooperare Teritorialã (GECT ESPON 2020), aceasta urmând sã contracteze servicii cãtre instituțiile de cercetare prin proceduri de achiziție publicã.
Fondurile alocate axei prioritare 1 vor finanța proiecte de cercetare care vor contribui la:

  • Furnizarea de informații teritoriale prin cercetare aplicatã,
  • Creșterea transferului de cunoștințe/informații teritoriale,
  • Îmbunãtãțirea capacitãții de observare a teritoriului și a instrumentelor dedicate analizei teritoriale,
  • O mai bunã diseminare și valorificare a rezultatelor cercetãrilor teritoriale de cãtre utilizatorii interesați.

Autoritatea de Management a programului este statul Luxemburg, prin Ministerul Dezvoltãrii Durabile si Infrastructurii, Departamentul pentru Planificare Teritorialã si Dezvoltare (DATER), Divizia pentru Afaceri Europene.
Autoritatea Naționalã pentru România este Ministerul Dezvoltãrii Regionale și Administrației Publice.

Informații suplimentare privind programul ESPON sunt disponibile în site-ul programului, www.espon.eu.

INSTITUțII RESPONSABILE
Ministerul Dezvoltãrii Regionale și Administrației Publice
Direcția Generala Dezvoltare Regionala si Infrastructura / Directia Politici si Strategii
Tel: 037 211 4525

DOCUMENTE DE PROGRAMARE
Programul ESPON 2020

EVENIMENTE

Noutati

  • GECT ESPON va lansa 4 cereri de oferte pentru Analize Focalizate (publicat: 28-03-2017)
  • Cerere de oferte - Territorial and urban dimensions of digital transition in Europe (Dimensiuni teritoriale si urbane ale tranzitiei digitale in Europa)
  • Proceduri de achiziții publice pentru contractarea unor servicii în cadrul programului ESPON 2020 în curs de derulare
  • "Graphic Design and Layout 2016-2019"
    Acest serviciu va furniza un design atractiv și graficã de calitate ridicatã pentru toate categoriile de publicații, rapoarte și alte documente ESPON. Termenul limitã pentru transmiterea ofertelor este 29 Septembrie 2016, ora 10:00.
    Mai multe informații puteți gãsi pe site-ul ESPON
  • "Printing 2016-2019"
    Acest serviciu va furniza tipãrirea de calitate ridicatã pentru toate categoriile de publicații, rapoarte și alte documente ESPON. Termenul limitã pentru transmiterea ofertelor este 6 Octombrie 2016, ora 10:00.
    Mai multe informații puteți gãsi pe site-ul ESPON
  • Cerere de oferte pentru Managementul calitãții științifice (Senior Scientific Quality Management)
    GECT ESPON a lansat o cerere de oferte pentru Managementul calitãții științifice, având ca termen limitã de depunere a aplicațiilor data de 12 septembrie, ora 14.00.
    Mai multe informații privind acest apel gãsiți pe site-ul ESPON
  • Cerere de oferte pentru Analize focalizate în cadrul programului ESPON 2020
    GECT ESPON a lansat 3 cereri de ofertã pentru Analize focalizate:

Accesand link-urile pentru fiecare dintre cele 3 teme pot fi vizualizate detalii privind instituțiile interesate care au propus tema de cercetare (Stakeholderi), obiectivele de cercetare stabilite, bugetul maxim disponibil și termenul limitã pentru depunerea ofertelor.
Mai multe informații privind apelurile puteți gãsi pe ESPON Website.

  • În curs de derulare - Transnational Outreach Support 2016-2019
    ERATĂ – Termenul limitã pentru transmiterea aplicațiilor în cadrul apelului menționat a fost prelungit pânã la data de 12 Septembrie 2016, ora 10:30.
    Mai multe informații privind acest apel gãsiți pe ESPON Website.
    Contactați ESPON pentru dezbateri pe tema cercetãrii privind dezvoltarea teritorialã viitoare!
  • ESPON – Territorial Futures on LinkedIn și RegioNetwork on Yammer.
    Mai multe informații despre proiectul de cercetare aplicatã Possible European Territorial Futures pe ESPON Website.
  • Cerere de ofertã
    În curs de derulare - Transnational Outreach Support 2016-2019”
    ESPON GECT a lansat o cerere de ofertã pentru "Transnational Outreach Support 2016-2019”. Termenul limitã pentru transmiterea aplicațiilor în cadrul apelului menționat este 16 August 2016 ora 10h30. Alte informații sunt disponibile pe ESPON Website.
  • Cercetare aplicatã Anunț preliminar privind noile teme de cercetare aplicatã

În 2017 ESPON GECT va lansa cereri de oferte pentru 7 din urmãtoarele 15 teme de cercetare aplicatã:

  • 1. Functional Urban and Metropolitan Regions in Europe
  • 2. Financial Instruments and Territorial Cohesion
  • 3. Green Infrastructures and ecosystem services
  • 4. Blue Growth in Europe
  • 5. European Territorial Reference Framework towards 2050
  • 6. Transport Systems in a Polycentric Europe
  • 7. Youth Unemployment: Territorial trends and regional resilience
  • 8. Vision building in cross-border regions
  • 9. Economic impacts of natural hazards
  • 10. Territorial consequences of limiting land take
  • 11. Circular Economy and Territorial Consequences
  • 12. Flows of Migrants and Refugees
  • 13. Growth beyond GDP
  • 14. Macro-regional links and interdependencies
  • 15. Territories with geographical specificities.

    Cele 7 cereri de oferte pentru cercetare aplicatã vor fi lansate în 2017 dupã selecția realizatã de Comitetul de Monitorizare ESPON 2020. Mai multe informații gãsiți pe ESPON Website

    Analize focalizate
    Propuneri ale instituțiilor interesate pentru Analize focalizate ESPON

    Pe 8 iulie 2016 în cadrul Programului de cooperare ESPON 2020 a fost lansat cel de-al doilea apel pentru transmiterea de propuneri de teme în vederea elaborãrii de analize focalizate în domeniul dezvoltãrii teritoriale. Apelul se adreseazã instituțiilor interesate (ministere, autoritãți naționale, locale, agenții de dezvoltare regional). Cei interesați pot elabora o propunere de proiect care va fi transmisã cãtre ESPON GETC. Propunerile selectate vor fi luate în considerare pentru implementare ca proiecte de Analize focalizate. GECT ESPON evalueazã de douã ori pe an propunerile instituțiilor interesate primite pânã la un anumit termen limitã. Urmatorul termen de depunere este 19 august 2016.

    Toatã documentația poate fi descãrcatã de pe site-ul ESPON.

    Publicații

    ESPON Policy Brief "Second Tier Cities Matter"
    • Datele statistice aratã cã distribuția semnificativã a investițiilor la nivelul statelor este asociatã cu performanțele economice ale orașelor de rang secundar. O dezvoltare policentricã în Europa poate fi obținutã prin consolidarea rolului acestora orașe mari și prin promovarea dezvoltãrii rețelei orașelor la nivel regional, national și European.


      Acest Policy Brief evidențiazã importanța orașelor de rang secundar pentru creșterea economicã și crearea locurilor de muncã, cât și pentru dezvoltarea teritorialã policentricã și coezivã.


      Documentul "Second Tier Cities Matter" este disponibil pe ESPON Website.

    Evenimente
    Seminarul ESPON

    “Territory matters: Keeping Europe and its regions competitive” (Teritoriul conteazã: consolidarea competitivitãții Europei și a regiunilor sale)

     

    • Amsterdam, 16-17 iunie 2016

       Experți în politici publice, profesioniști în domeniul dezvoltãrii teritoriale, cercetãtori au dezbãtut teme relevante pentru dezvoltarea regiunilor și a orașelor la Seminarul organizat în cooperare cu Președinția Olandezã a Consiliului Uniunii Europene.

      Prezentãrile susținute și fotografii din cadrul seminarului sunt disponibile pe ESPON website și pe ESPON YouTube channel.


    Atelierul de lucru ESPON

    “European second tier cities in cohesive territorial development” (Orașele europene de rang secundar în contextual dezvoltãrii teritoriale coezive)

    Berlin, 1 iunie 2016 – Orașele de rang secundar sunt poli de creștere ce joacã un rol important în sistemele urbane naționale, uneori având performanțe mai bune decât orașele capitalã. Atelierul de lucru a pus accent pe evoluția acestor orașe în timpul crizei economice și pe modul în care au reușit sã iasã din aceasta.

    Concluzii și informații suplimentare pe ESPON Website.

    GECT ESPON: 2 posturi libere de stagiari pe perioadã determinatã!


    Termenul limitã pentru aplicații este 16 August 2016.

    Mai multe informații pe site-ul ESPO
  • Lansarea primei cereri de oferte pentru Cercetare Aplicatã în cadrul programului ESPON 2020
    În luna decembrie au fost lansate 7 cereri de oferte pentru cercetare aplicatã ESPON (Axa prioritarã 1, Obiectivul specific 1).
    Cele 7 teme de cercetare din aceastã prima etapa de contractare pentru proiectele de cercetare ESPON sunt:

  • The Geography of New Employment Dynamics in Europe
  • The World in Europe, global FDI flows towards Europe
  • Small and Medium-sized Enterprises in European Regions and Cities
     Territories and low-carbon economy
  • Inner Peripheries: national territories facing challenges of access to basic services of general interest
  • Possible European Territorial Futures
  • Comparative Analysis of Territorial Governance and Spatial Planning Systems in Europe
    Accesand link-urile pentru fiecare din cele 7 teme pot fi vizualizate detalii privind întrebãrile cheie la care trebuie sã rãspundã fiecare cercetare, bugetul maxim disponibil și termenul limitã pentru depunerea ofertelor.

Termenii de referinta si formularele ce trebuie completate pot fi solicitate prin e-mail la adresa tenders@espon.eu sau descarcate de pe Portail des Marchés Publics. Termenul limita pentru accesarea documentelor este 2 februarie 2016.
De asemenea, orice alte informatii suplimentare / clarificari vor fi solicitate prin e-mail la adresa tenders@espon.eu.

Programul ESPON 2020, aprobat de Comisia Europeana - 27 Februarie 2015