Programul Interreg V-A România-Bulgaria participă la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor

Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor este un eveniment anual în care orașele și regiunile își arată capacitatea de a crea creștere și locuri de muncă, de a implementa politica de coeziune a Uniunii Europene și de a demonstra importanța nivelului local și regional pentru o bună guvernare europeană.

Programul Interreg V-A România-Bulgaria a fost selectat pentru a contribui la agenda evenimentului printr-un atelier de 90 de minute, cu tema „O Europă mai aproape de cetățeni”, pe 8 octombrie 2019.

27-11-2019 09:11:08

Atribuţiile secretarilor generali din ministere, consolidate

Guvernul României a aprobat astăzi, 12 septembrie, o Ordonanță de urgență prin care se consolidează atribuţiile secretarilor generali din ministere, pentru evitarea unor disfuncționalități majore în administrația publică.

Astfel, actul normativ prevede că secretarul general al ministerului are rolul de a asigura continuitatea activităţii instituţiei, care, în situația vacanței funcției de ministru sau pe perioada în care ministrul se află în imposibilitatea exercitării atribuțiilor, dobândește atribuția de ordonator principal de credite.

27-11-2019 09:11:44

Ziua Cooperării Europene 2019 – campanie de donare de sânge

O campanie de donare de sânge va fi organizată în aria Programului Operațional Comun România-Ucraina, ca parte a celebrării Zilei Cooperării Europene

Vă invităm să vă alăturați acestei inițiative! Programul a pregătit surprize pentru fiecare participant la campanie. Mai mult decât atât, fiecare donator va fi înscris automat la tombola al cărei premiu constă în 9 biciclete MTB, câte una pentru fiecare centru de transfuzie. Tragerea la sorți va avea loc pe 26 septembrie 2019, ora 14:00 și va fi transmisa în direct pe pagina de Facebook a programului ENI CBC Romania-Ukraine 2014-2020, pe care vă invităm să o urmăriți.

27-11-2019 09:11:43

Ion Ștefan: Avem nevoie de digitalizare în Administrația Centrală

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, a participat, marți, 19 noiembrie, la Palatul Victoria, la o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Asociației Municipiilor din România (AMR), la care au luat parte premierul Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan și ministrul finanțelor publice Vasile-Florin Cîțu.

În urma discuțiilor, echipa guvernamentală a anunțat că bugetul de stat pentru anul 2020 va fi aprobat până pe 31 decembrie 2019. De asemenea, s-a convenit asupra propunerii înființării unei comisii mixte Guvern-Asociația Municipiilor din România, care va analiza problemele întâmpinate de reprezentanții municipiilor legate de absorbția fondurilor europene, descentralizare sau transferul unor imobile în patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale.

28-11-2019 09:11:33

POR 2014-2020: 17 tramvaie vor fi achiziționate pentru Municipiul Craiova

17 tramvaie, cu lungimea de 25 metri, care vor deservi rutele de transport public din municipiul Craiova (ruta 100 – 10 tramvaie, ruta 101 – 3 tramvaie și ruta 102 – 4 tramvaie), vor fi achiziţionate cu fonduri europene asigurate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA).

27-11-2019 09:11:17

POR 2014-2020: Municipiul Botoșani va beneficia de 9 tramvaie

 În municipiul Botoşani, transportul public de călători va fi suplimentat cu 9 tramvaie, cu lungimea de 18 metri (ruta 101 – 5 tramvaie și ruta 102 – 4 tramvaie), care vor fi achiziţionate cu fonduri europene asigurate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA)

27-11-2019 10:11:18

14 septembrie: Ziua Națională a Constructorului

Începând de anul acesta, în fiecare 14 septembrie, sărbătorim Ziua Națională a Constructorului – este data inaugurării Podului de la Cernavodă (construit de inginerul român Anghel Saligny; la vremea aceea, în 1895, era cel mai mare din Europa și al treilea ca lungime din lume).

27-11-2019 10:11:09

Peste 164 de milioane lei pentru refacerea infrastructurii afectate de calamități

 Astăzi, 17 septembrie, Guvernul României a aprobat alocarea sumei de peste 164 de milioane de lei, din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse în anul 2019 (inundații și alunecări de teren).

27-11-2019 11:11:49